Mașină distrusă de tonele de zăpadă căzute de pe acoperișul unui bloc din str. Pantelimon-Halipa din Iași

Zgomot ca la cutremur, oameni ieșiți pe la geamuri ca la urs, curiozitate, panică. „Bine că n-a fost a mea”. Câteva tone de zăpadă s-au scurs de pe bloc. Strada e iar plină de zăpadă, așa că vă puteți face o idee. Proprietarul Loganului încă nu a apărut.
Iaca niște poze:







P.S.1. Până ieri, acolo era parcată mașina mea. Oamenii au pus un anunț cu un mesaj destul de simplu: „Nu parcați! Cade zăpadă de pe bloc!” Dar parcă citește cineva anunțurile de la asociație...
P.S.2. Fac niște poze. Niște cetățeni de pe la 4 mă întreabă: „Domnu', filmați? De unde, de unde? De la Antenă sau de la Tele M?” „De la blog, domnu', de la blog...”

ONCOSUPORT Iași oferă gratuit servicii de consiliere profesională pentru persoanele diagnosticate cu cancer

Persoanele diagnosticate cu cancer se confruntă cu mari dificultăţi în ceea ce priveşte dimensiunea profesională a vieţii sociale, dificultăţi care ţin pe de o parte de perioada lungă de pauză implicată de intervenţiile medicale şi, pe de altă parte, de atitudinea unora dintre angajatori şi colegi. Fie că este vorba de o lipsă de înţelegere declarată şi de forme explicite de discriminare sau de forme indirecte de determinare a angajatului să se orienteze către alt loc de muncă sau către alt gen de activitate, se poate vorbi de o problemă reală în ceea ce priveşte menţinerea sau reinserţia persoanelor diagnosticate cu cancer pe piaţa muncii.

Dincolo de constrângerile de ordin legislativ şi de respectarea unui cadru normativ, modul în care este gestionată în practică problema reinserţiei sociale pe piaţa muncii a persoanelor diagnosticate cu cancer ţine de fiecare angajator în parte. Pentru că există temeri ale angajatorilor legate de vulnerabilitatea fizică a angajatului şi riscul de întrerupere a activităţii pe motive medicale, disponibilitatea de a se reintegra pe piaţa muncii nu este o condiţie suficientă, înţelegerea şi deschiderea din partea angajatorilor fiind condiția esenţială în acest sens. Ţinând cont de dificultăţile pe care le întâmpină angajaţii diagnosticaţi cu cancer şi angajatorii acestora în gestionarea relaţiilor de muncă, Centrul OncoSuport Iaşi şi-a propus să vină în sprijinul celor două părți, prin servicii de consiliere și mediere. Acestea servicii au menirea de a identifica dorința și capacitatea fizică a persoanelor diagnosticate în ce privește continuarea activității profesionale în care sunt implicate, să identifice pregătirea profesională a persoanelor diagnosticate interesate în găsirea unui loc de muncă, să ofere consiliere vocațională persoanelor diagnosticate, să le ajute în întocmirea unui CV și să faciliteze întâlniri între acestea și potențiali angajatori. De asemenea, serviciile Centrului OncoSuport se adresează și angajatorilor, ajutându-i să înțeleagă problemele cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu cancer și rolul continuării activității profesionale în redobândirea stimei de sine de către acestea, precum și să le ofere informații privind prevederile legislative care reglementează relațiile de muncă în care sunt implicate persoanele aparținând unor grupuri vulnerabile.

Centrul pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer OncoSuport Iași este înființat în cadrul Proiectului ”Rețea multinațională pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 -2013, "Investește în oameni!” și implementat de către Patronatul Medicinei Integrative.

Obiectivul general al proiectului este crearea unei rețele de centre cu acoperire multiregională pentru consolidarea capacității, competențelor şi stimei de sine a persoanelor diagnosticate cu cancer. Centrul OncoSuport Iași deservește Regiunea de Nord-Est și își propune să desfășoare sesiuni de tutoriat, consiliere individuală pentru persoanele diagnosticate cu cancer mamar, cancer de col uterin și cancer testicular, precum și aparținătorii acestora, activități de asistență psihosocială, activități de terapie ocupațională. De asemenea, Centrul OncoSuport Iaşi va contribui la îmbunătățirea serviciilor comunitare care stimulează implicarea în viața comunității a persoanelor diagnosticate cu afecțiuni oncologice.

Serviciile oferite de Centrul OncoSuport Iași sunt gratuite. Specialiştii Centrului pot fi contactați zilnic, între orele 10-19, la sediul din Bdul.”Tudor Vladimirescu” 42-44, Et. 2, Iași, sau la telefon 0232/227718.

Pentru informaţii suplimentare, vă invităm să accesaţi site-ul www.informatiicancer.ro.

P.S. Evident, un comunicat de presă. Suzana și Doru, felicitări pentru ceea ce faceți!

Învingem cancerul împreună!

Pe data de 11 noiembrie 2011, la Iași s-a deschis oficial Centrul Teritorial de Informare, Consiliere și Terapie ONCOSUPORT Nord-Est. Centrul este înființat în cadrul Proiectului „Rețea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 -2013, "Investește în oameni!”, Axa 6 "Promovarea incluziunii sociale", Domeniul Major de Intervenție „Dezvoltarea economiei sociale”.

Centrul Regional Nord-Est pentru consiliere, reintegrare socială și terapie integrativă a persoanelor diagnosticate cu cancer își propune să ofere GRATUIT persoanelor diagnosticate cu cancer mamar, cancer de col uterin și cancer testicular, precum și aparținătorilor acestora următoarele servicii:
- Consiliere și terapie psihologică;
- Terapie individuală și de grup pentru creșterea stimei de sine și pentru îmbunătățirea relaționării sociale;
- Asistență psiho-socială;
- Activități de terapie ocupațională ce au ca scop ajutorarea oamenilor de a-și recâștiga încrederea în resursele proprii, contribuind la reintegrarea socio-profesională a individului;
- Informarea și consilierea profesională în vederea identificării și menținerii unui loc de muncă;
- Informare cu privire la activitățile centrului și ale altor instituții care își desfășoară activitatea în domeniul medical și social.

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de 500 de persoane diagnosticate cu cancer și 1000 de persoane-aparținători ai acestora.
Obiectivele specifice ale proiectului includ: sensibilizarea societății civile referitor la problematica reintegrării sociale a persoanelor diagnosticate cu cancer; informarea societății civile asupra prevenirii cancerului și promovarea stilului de viață sănătos prin campanii de conștientizare; consiliere și terapie oferită persoanelor diagnosticate cu cancer în cadrul centrelor nou formate; identificarea celor mai bune practici existente la nivel european și sprijinirea inițiativelor transnaționale și a parteneriatelor la nivel european în vederea aderării rețelei multiregionale de centre la rețelele europene de profil pentru dezvoltarea resurselor umane și crearea unei piețe inclusive de muncă.

Beneficiarul acestui proiect este Patronatul Medicinei Integrative, iar proiectul se realizează în parteneriat cu Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia și Asociația de Terapii Integrative „Sfântul Nectarie” – România.
Specialiștii Centrului ONCOSUPORT Nord-Est își oferă serviciile la sediul din Iași, bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 42-44, etaj 2. Informații suplimentare pot fi obținute la tel. 0232.22.77.18 sau accesând site-ul http://www.informatiicancer.ro/

P.S. La rugămintea colegilor Suzana și Doru, cărora le urez, și pe această cale, succes! Și, mai ales, pentru că un astfel de proiect chiar merită!

Kilotz TV – Televiziunea popo(r)ului

* Acest text este interzis minerilor!

Bună seara, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, stimați telespectatori, sunt Libi Dinescu și vă prezint în această seară o nouă ediție a emisiunii noastre de succes, ”Chiloți și lacrimi”. O avem alături de noi pe binecunoscuta Nora Ble, noua Bianca Senzual, cum a fost ea numită de cele mai serioase tabloide românești, care ne va povesti cum și-a pierdut virginitatea, din nou, în timpul ultimei vacanțe de schi petrecute în Caraibe. Pentru a intra și mai mult în culisele acestei povești îl avem alături de noi pe cunoscutul analist politic și monden, sexolog și teolog Geni Talu, care ne va aduce noi amănunte picante din istoria virginității Norei Ble. Așadar, bună seara, Nora, spune-ne, cu cuvintele tale, cum a fost atunci când... Cum, cum? Regia, repetați! Trebuie să întrerupem puțin aceste dezvăluiri pentru a urmări câteva imagini în direct de la înmormântarea scriitorului Poe Tescu, care, iată, este condus pe ultimul rând tocmai în aceste momente... Da, stimați telespectatori, vedem acum imagini tulburătoare cu cortegiul funerar, mii de români stau la rând pentru a depune o floare, o lumânare, un omagiu la căpătâiul poetului, priviți, râuri de lacrimi, durere, iată acum fiica poetului își smulge la propriu părul din cap, se vede că e îndurerată, am înțeles că erau foarte apropiați, să îl rugăm pe colegul nostru de la fața locului, Rambo Uleanu, să o întrebe pe tânără cum comentează, dar poate puțin mai încolo, iată domnișoara Tescu tocmai a leșinat, să sperăm că nu e nimic grav. Așadar, domnule Talu, cum vi se pare această înmormântare, mai reușită sau mai puțin reușită decât botezul prințului moștenitor Bebe Lușu, pe care postul nostru l-a transmis în direct în cursul dimineții? Da, așa este, dar cum credeți că va rămâne marele Poe Tescu în memoria românilor? Da, foarte adevărat, tu, Nora, cum comentezi aceste imagini? Da, ai dreptate, nu mă gândisem la asta... Nu uitați, stimați telespectatori, că puteți vota în continuare, trimițând un sms la numărul afișat pe ecran, cu privire la ce doriți să vedeți în emisiunea noastră de mâine. Aveți de ales între metode naturiste de combatere a cancerului prin implanturi de botox în creier și o transmisiune live de la priveghiul omului de afaceri Târtan Bănulescu, despre care sursele noastre ne spun că se va sinucide în cursul acestei nopți...

***

Această ”transcriere” pare din ce în ce mai puțin neverosimilă și improbabilă în peisajul audiovizual de la noi. Desuurile zăvorancelor împart prime-time-urile cu urletele de durere ale participanților la înmormântări, dezbaterile infinite despre trădările poponeților își dispută timpii de emisie cu maimuțărelile onctuoase ale proaspeților tătici septuagenari, confesiunile de budoar concurează interminabilele analize ale motivațiilor suicidare. Silicoanele tremură, lacrimile roiesc, bikinii zboară. Intimitatea este exhibată non-stop, minima pudoare a devenit desuetă, nimic nu mai e prea personal, prea murdar sau prea insignifiant pentru a fi dat la TV.

Înțeleg, la o adică, că aventura nu știu cărei inne cu nu știu care andreicristea poate fi un fapt de presă. Dar de ce trebuie să-i văd, câte două săptămâni în șir, povestindu-și isprăvile umede la toate posturile, împreună cu tot felul de analiști și reporteri ”de investigație”? Evident că știrea că cutare luceafăr al literaturii române organizează ”cenaclu în cer” trebuie dată. Dar de ce trebuie să privesc tot procesul petrecerii pe lumea cealaltă, de la autopsie și priveghi până la băgarea în groapă și parastas? Pricep că faptul că un prinț scăpătat de optzeci de ani a devenit tătic ar putea fi considerat un eveniment, însă de ce trebuie să mi se dea în retină cu conținutul pamperșilor regali?

Nu cred că o minimă discreție în ceea ce privește intimitatea proprie și a celorlalți ar omorî pe cineva. E deja mult prea mult faptul că bianca e ”vedetă” ca să mai fiu nevoit să aflu și ce model de prezervative utilizează. Îmi este suficient să aflu ce a scris și cum a trăit cutare poet care acum ”scrie poezii pentru îngeri” și nu simt nevoia să-i văd bietele rude cum se dau cu capul de sicriu. Cred că este nevoie de o limită a intimității - trasată nu de manualele de deontologie, ci de bunul simț - peste care oamenii din media, ”victimele” lor și publicul să convină să nu treacă.

Știu, aici poate fi invocat clișeul ăla cum că publicul inocent spune că ”asta ne dă presa”, iar oamenii din media se spală pe mâini că ”asta vrea publicul”. O tâmpenie grețoasă, menită să ascundă faptul că publicul nu vrea să gândească, iar ziariștilor le e lene, în cel mai bun caz, să caute altceva...

Andrei Pleșu scria într-un comentariu publicat în urmă cu vreo două săptămâni despre ”beșteleala” la români, despre felul în care rațiunea și dialogul sucombă, în spațiul public, în fața spiritului belicos și justițiar. Fenomenul despre am vorbit aici s-ar putea chema ”chiloțăreală”. Nu eu l-am inventat. Din câte îmi aduc aminte, l-am auzit la o prietenă care lucrează la o televiziune, în București, și care mai zicea că înmormântările fac un rating ceva de speriat...

(Articol publicat în iasuluniversitar.ro)

După blocurile gri, verzi, galbene şi roz...

”În papornița fiecărui locatar la bloc stă ascuns câte un baston de dezvoltator imobiliar”. Cam așa suna supratitlul pe care – cu ceva răutate, recunosc – îl pusesem, acum vreo câteva luni, unui articol prin care Flacăra Iașului încerca să piște dezastrul arhitectural-urbanistic din oraș.

La noi, ca pretutindeni în Românica, orice Gigel dotat cu ceva iniţiativă îşi amenajează teritoriul personal şi Lebensraumul după cum îl ţin capul, educaţia şi gustul. Stai la parter, iar blocul posedă câţiva metri pătraţi de “spaţiu verde”? Extinde-te, frate, pune un gărduleţ, viu sau împăiat, şi lasă-ţi imaginaţia să zburde! Gonflează-ţi bucătăria, construieşte-ţi un living, montează nişte cuşti pentru maidanezi, improvizează o poiată, creşte nişte raţe şi cumpără-ţi un cort! Nu-i cazul să disperi nici dacă stai la ultimul etaj. Poţi să-ţi faci o mansardă, numai pentru locuinţa ta, desigur, și, dacă te ţin portofelul şi viziunea, poţi aduce în peisajul gri de beton adevărate minuni. Sunt în târg câteva cazuri halucinante de cetăţeni care şi-au amenjat bucătării de vară, terase, solarii, cuşti de porumbei şi chiar bude deasupra blocului. Ceva mai nasol e dacă stai la un etaj intermediar. Nici în această situaţie, însă, structura de rezistenţă a blocului nu trebuie să te împiedice să-ţi faci grătar în bucătărie, saună în WC şi şemineu în dormitor...

***

Locuiesc într-o zonă a târgului pălită subit şi iremediabil de fiorul economico-estetic al “reabiltării termice”. Toată lumea “reabilitează”, toată lumea “mansardează”, toată lumea “izolează”. Mii de metri cubi de polistiren lipit pe blocoteţe (Dorin Spineanu dixit), tone de tencuială aruncată pe faţate, intervenţii “de specialitate” la reţelele de termoficare, Doreii roiesc cu aere de doctori în inginerie, faiurile zumzăie de dimineaţă până seară, aparatele de sudură te împroaşcă cu scântei şi metal încins din cap în picioare...

Anul trecut, cutia de chibrituri botezată “bloc de garsoniere” din faţă a suferit un astfel de proces. A mai apărut un etaj la dispoziţia firmei care s-a ocupat de “reabilitare”, cheltuielile de încălzire au rămas aceleaşi, confortul locatarilor şi-a revenit la cotele de dinainte de intervenţie, însă imobilul a căpătat un impresionant aspect dadaisto-mârlănesc, bicolor, cu o combinaţie de crem şi roşu bourbon aranjate într-un fel de interpretare rurală a labirintului. Invidia că nu stau într-o astfel de capodoperă arhitecturală mi-a fost ostoită abia recent, când, după patru-cinci luni de zgomot, var şi schele, blocul mi s-a metamorfozat dintr-o cutie gri-verzui, fără mansardă, într-o cutie cu dungi drepte verticale, alb şi portocaliu-puroi, cu mansardă. Cine anume o fi decis în felul ăsta şi dacă s-a uitat şi prin preajmă, nu ştiu, dar înţeleg, totuşi, că a existat o şedinţă comună a asociaţei de proprietari şi firmei în care s-a pus în discuţie şi viitorul facies al blocoteţului...

***

Haosul urbanistic capătă noi valențe și potențe în momentul în care prostul gust devine colectiv, atunci când mârlănia indivizilor dobândesc forme de manifestare gregare, pe scurt, atunci când bizonii ”ornează” și ”înfrumusețează” împreună. Dacă un grup de indivizi, luaţi ca entitate colectivă, este altceva decât suma entităţilor individuale, atunci şi prostul gust de turmă este altceva – mai spectaculos, mai greu de anticipat, mai grotesc – decât suma înclinaţiilor estetice singulare. Dacă grădinița cu pitici din ipsos cu care Vasilică își extinde garsoniera de la parter este cumva contracarabilă, prin intervenția improbabilă a inspectorilor de urbanism, existenţa unei mansarde cu turnuleţe a la Grajduri sau, mai mult, alăturarea unui bloc vopsit în portocaliu-căcăniu cu unul verde-brotac și cu altul roz-parizer depășesc nivelul abaterii și tind să se erijeze în normă.

***

În cazul în care faceţi parte din minoritatea tăcută şi frustrată care face urticarie estetică la astfel de manifestări, puteţi presupune că există persoane - de fapt, hai să nu mergem până la a le spune “persoane”; e vorba de funcţionari de la urbanism – care ar trebuie să sesiseze, să sancţioneze şi să elimine, prin demolare, astfel de manifestări – individuale sau colective – ale prostului gust. Că nu o fac, iarăşi trebuie să fi remarcat. De ce nu o fac, e mai complicat: am auzit explicaţii care merg de la “şpagă” şi “corupt” până la “nesimţire” şi “prost ca noaptea”. Cunoscând, din presă, câteva cazuri de “persoane” însărcinate să vegheze asupra aspectului oraşului, nu pot neglija prima variantă, deşi, personal, vreau să cred în natura bună a omului şi să înclin spre a doua...

(Articol publicat în iasuluniversitar.ro)

Un președinte pentru fiecare: Contabill Clinton

Vine o vreme în viața fiecărui lucrător într-o organizație – sereleu, instituție publică, oengeu – când mersul lucrurilor te împinge, inevitabil, spre întâlnirea cu Contabilul. Confruntare de importanță ontică, spațio-temporală și existențială, de al cărei rezultat depind prezentul și viitorul tău în cadrul structurii cu pricina, ba chiar al lumii, în general.

Știți cum e: ai un proiect, o idee, o toană, le pui pe hârtie, îți pregătești vrăjeala și mergi la șef / manager / patron să-l dai pe spate. Dacă abureala funcționează, shogunul se gândește că, poate, nu te plătește tocmai degeaba și te trimite la treabă: ”OK, dă-i drumul!”. Numai că OK-ul bossului nu înseamnă, în cele mai multe cazuri, decât faptul că ai acordul lui pentru a te înfățișa în fața Contabilului. Tragi aer în piept, îți aranjezi freza, ieri un Tic-Tac și, cu cea mai mare grijă, bați sfios la ușa Lui. Dacă ai noroc, auzi un ”Mdea, intră!” plictisit. Bagi capul, doar atât cât să identifice entitatea care-l disturbă și, cu ceva șansă, primești o privire blazată peste ramele ochelarilor, într-o tranziție infinit de lentă de la calculator / hârțoage înspre tine. ”Pot să...?”, îngaimi, plini de speranță și venerație. Să zicem că poți. Îi explici, cu toată răbdarea și forța de convingere de care ești în stare, despre ce-i vorba, alegându-ți cu maximă celeritate cuvintele, intonația și gestica. Poziția ghiocel este recomandabilă, deși nu garantează succesul. Să mai zicem că apuci să-ți termini expozeul, pentru a încheia, apoteotic, cu ceea ce crezi că e argumentul suprem: ”Știți, șeful / managerul / patronul mi-a zic că e OK și că trebuie să-i dăm drumul”. ”Nu se poate!”, pufnește Contabilul, brusc trezit din amorțire. ”NU SE POATE!”

Ei bine, ce te faci dacă auzi un astfel de răspuns? Cum rezolvi fără să înnebunești disonanța cognitivă năucitoare dintre proiectul și argumentele tale, plus acceptul șerifului, pe de o parte, și flitul implacabil al Contabilului, de cealaltă? De ce ”nu se poate” aproape că nici nu are importanță și, de cele mai multe ori, nu ți oferă șansa explicației: nu sunt sufieciente lichidități, sunt, dar există alte priorități, Contabilul este de părere că șeful / managerul / patronul s-a lăsat aburit ș.a.m.d. Indiferent de motivație, dacă există vreuna, acest ”nu se poate” înseamnă cel puțin amânarea proiectului tău, dacă nu înmormântarea lui. Și mai înseamnă ceva; judecați singuri: dacă mogulul îți zice că ”Da”, iar Contabilul” ți-o retează cu ”Nu”, iar ideea ta e aruncată la coș, atunci cine decide?

***

Contabilul este demiurgul capitalismului original al României începutului de mileniu III. El decide ce și cum se poate, pune - indirect, dar indispensabil - lucrurile în mișcare, hotărăște ca instituția să funcționeze într-un fel sau altul, pe scurt: FACE ȘI DREGE, TAIE ȘI SPÂNZURĂ. Nu e vorba doar de raporturile sale doar cu agaricii din organizație care, la o adică, i-ar fi cumva subordonați. Nu de puține ori se întâmplă ca Contabilul (ca-co, sic!) să i-o reteze și voievodului. Pentru că treaba șefului / managerului / patronului este să aibă viziune, să vină cu idei sau să le preia de la angajați, să inoveze și să ”decidă”. Treaba Contabilului nu este să gândească și să creeze, ci să gestioneze, să calculeze și să se încadreze. El este administratorul, bucătarul, vechilul moșiei pe care alții doar au impresia că o stăpânesc.

Și ce spectacol al imobilității atunci când viziunea tartorului și calculul Contabilului nu se potrivesc! Proiectul moare, decizia se blochează, iar organizația tinde spre moartea termică stipulată de legea a doua a termodinamicii. Știți prea bine că de frustrarea și nervii șefului / managerului / patronului e bine să te ferești. Asta dacă ai un minim instinct de conservare și, mai ales, dacă nu ești Contabil. Pentru că, dacă ești Contabil, puțin probabil să se întâmple ceva dramatic cu tine. Până la urmă, comandantul își dă seama că, chiar dacă renunță la serviciile tale, riscă o realitate încă și mai puțin dezirabilă: să dea de un Contabil încă și mai bătut în cap ca tine!

O specie a contabilului care păstrează trăsăturile esențiale ale genului, dar vine cu diferența specifică a sictirului arogant și acru al bugetarului este Funcționarul de Finanțe. Dar despre acesta, poate cu altă ocazie...

(Comentariu publicat în iasuluniversitar.ro)

EXCLUSIV: Stenograme din redacția iasuluniversitar.ro

Dan Postolea (D.P.): ‘Neața, copilași! Ce faceți?
Suzana Semeniuc (S.S.) și Andrei Cucu (A.C.): Mmmmmm...
D.P.: Da’ ce-aveți? V-a pălit criza?
S.S. și A.C.: Mmmmmm...
A.C.: Da’ văd că ai și tu un chef de viață...
D.P.: Mda... Beutura, ce să-i faci... Am fost ieri în crâșma de roacări și m-a cam destrăbălat...
A.C.: Așa-ți trebuie!
D.P.: Mda. Am un chef de site, ceva de speriat... M-am uitat și dimineață pe net, numai c...turi.
S.S.: Era o știre pe Realitatea, ceva cu masteranzii. Îți trimit un link pe mess.
D.P.: Mă c...c în ea de știre. Realitatea oricum le dă pe nașpa. SOV în sus, SOV în jos, Boc e rău, Guvernul sucks, încălzirea globală e tot din cauza lui Băse... Mi s-a cam acrit! Nici nu pot să mă mai uit la Realitatea. Parcă-s schizofrenici.
S.S.: Lasă că nici cu Antenele nu mi-e rușine...
D.P.: Da, ăia-s cu capul de-a dreptul. Da’ nici tu, Andruțu, nu prea pari în forma care te-a consacrat… Iarăși clubbing pân’ la ziuă, cu tuți-tuți?
A.C.: Oleacă, așa, până pe la 4...
D.P.: Mde, tinerețea...

(...)

D.P.: Băi, în sfârșit, uite o știre pe învățământ. Fiți atenți! Cică urșii panda care beau bere germană de trei ori pe zi au un coeficient de inteligență de până la trei ori mai mare decât ornitorincii! Asta merge deschidere!
S.S. și A.C.: Haha!
S.S.: Și decât cercetătorii, probabil...
D.P.: Da. Andrei, n-ai vreo poză cu urși panda care beau bere? Una din aia de-a ta, mișto, prelucrată pentru Facebook?
A.C.: N-am, da’ facem rost.
D.P.: Da, băi, eu zic să facem deschidere cu asta, să-i ajutăm pe panda, că-s prietenii noștri! Sunăm niște deputați, vorbesc eu cu Pesedilă și cu Patricilă, luăm și unu’ de la ăilalți, prostu’ ăla, ca să-l facem de c…t, și gata, am bombat textu’. În! plus, mai avem și filmu’ ăla, când Bubu îl bate pe cangurul ăla. Băgăm o ștampilă de-i zăpăcim pe c...ații ăia de ornitorinci, îi terminăm, în p...a mă-sii!
S.S. și A.C.: Da, da, băgăm!

(...)

A.C.: Avem o problemă!
D.P.: Ce problemă? Ce-i?
A.C.: A sunat Bubu, de la ornitorinci.
D.P.: Aha, și?
A.C.: Păi, cică să mai lăsăm textul. Că am fost prieteni și că o să ne înțelegem noi cumva. Că n-o să uite dacă-i bate pe panda.
D.P.: N-o să uite pe dracu’! Eu i-am zis, acum trei ani, când ne-am întâlnit în parcare, la Cioca Boca, că dacă-mi face un c...t din ăsta, îl f...t! I-am zis, băi! Mi-a dat cu flit, lua-l-ar dracu’! Nu, băi, nu-l iert. Nu îl iert! Băgăm textul! Î-l f...m!

***

Nota agentului de urmărire:

Acest material de urmărire operativă conține înregistrări ambientale realizate în cursul zilei de 21 octombrie a.c. prin microfonul instalat în telefonul mobil al numitului D.P. și prelucrate în laboratorul din cadrul serviciului cu tehnologia Omega Tehnoton 2.0.
Discuțiile despre articolul legat de studiul despre urșii panda și ornitorinci relevă caracterul malevolent și pervers al numitului D.P., precum și implicarea în politica editorială a site-ului iasuluniversitar.ro. Analiza comparată a informațiilor din acest material de urmărire relevă și faptul că ”urșii panda” și ”ornitorinci” sunt, cu siguranță, nume de cod, primii reprezentându-i pe membrii opoziției, iar ceilalți pe cei ai coaliției de guvernare. Acest aspect dovedește intenția numitului D.P. de a destabiliza instituțiile statului, prin crearea unei opinii defavorabile cu privire la membrii guvernului în rândul cititorilor.
În aceste condiții, recomand continuarea supravegherii operative a numitului D.P., precum și sesizarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării cu privire la un posibil element de amenințare a siguranței naționale.

cpt. Procu Roru Securilă

Femeia «Activia» meets bărbatul «Furazolidon»

O persoană care, de multe ori, dă dovadă de mai multă inteligență și spirit de observație decât mine – soţia mea, desigur – observa judicios în urmă cu câteva zile că majoritatea reclamelor la produse ”cufuritoare” – iaurturi, ceaiuri, laxative – conțin exclusiv personaje feminine. N-ai mai fost la WC de trei zile, iar asta îți tulbură veltanșaungul până la nihilism? Ai o digestie capricioasă care îți transformă procesul normal al purgației într-o ediție live a superbei emisiuni ”Surprize, surprize”? Citești mai mult de trei capitole din ”Război și pace” în locul în care până și împăratul – cu atât mai mult telespectatorul – merge singur? Ei bine, răspunsul la problemele care te frământă ți-l nu ți-l poate da, la TV, decât o doamnă, în cadrul tradiționalului scenariu ”înainte și după”!

Știți filmul. Ea, simpatică, odinioară dinamică, acum deprimată, afară plouă, păsările pleacă în țările calde, criza economică se adâncește. Nimic nu merge, totul e cenușiu, gândurile negre apasă ca plumbul. De ce? Ne lămurește doamna, într-o discuție cu prietena și confidenta sa. ”Știi, dragă, (nu) n-am mai...”. Confidenta, de bună seamă un geniu al farmacologiei, lansează soluția în eter, spre ușurarea – la propriu! - a prietenei și, desigur, a noastră: ”Fată, dar cu X ai încercat?” ”Cum, cu X? Nu știam, fată. Funcționează?” ”Normal, fată. Uită-te la mine! Eu iau X în fiecare zi!” Decorul se schimbă, soarele strălucește orbitor, păsările s-au întors și ciripesc, până și câinele labrador, nu se știe de ce, dă din coadă. ”Da, fată, ai avut dreptate! Am luat și eu X și acum mă simt perfect! X este fabulos, fată!”

(Într-o paranteză fie spus – după cum se şi vede –, ”femeia Activia” are şanse frumoase să devină, dacă nu cumva a devenit deja, noul model social feminin în România, paradigmă a succesului şi realizării de sine, emblemă a romanian dream-ului mioritic. ”Femeia Activia”: dinamică, de carieră şi, în acelaşi timp, domestică, puternică, echilibrată, mamă, soţie şi consumatoare de iaurt! Ce Mihaela Rădulescu? Ce Inna? Ce Nikita (estrogenica, nu Gheorghe)? ”Femeia Activia” le înglobează şi le desăvârşeşte pe toate, furnizând un scop în viaţă celor 11 milioane de femei din brava noastră ţară. Din lipsă de spaţiu ediorial, las, totuşi, această ipoteză în grija sociologilor...).

De ce n-ar putea un domn, indiferent cum o fi el – medic, zootehnist, inginer sau chiar politician – să prezinte avantajele produsului-minune X? Nu sunt masculii convingători în rolul de promotori ai substanțelor ”de ieșit” Este cumva dovedit științific (eu, unul, n-am citit niciun studiu al cercetătorilor britanici pe această temă) că bărbații sunt într-o măsură mult mai mică afectați de constipație decât femeile? Iată câteva întrebări la care, personal, nu am găsit răspunsul și care, cu siguranță, vor continua să frământe mințile filosofilor cel puțin câteva veacuri de aici încolo.

Oricum, pentru a nu mă limita doar la critica acestui fenomen discriminatoriu și, totodată, pentru a contribui la refacerea echilibrului naţional dintre sexe, vin cu o propunere: dacă femeile sunt apologeții produselor ”de ieșit”, atunci bărbații să devină, pe cale naturală, avocații amestecurilor ”de ținut”! Știe cineva vreun George Clooney pentru o reclamă la Furazolidon?

(Un articol publicat în iasuluniversitar.ro)

Vreau să huduiesc și eu un ”Hamlet”!

Nu aveți cum să nu știți, voi, ”intelectualii”, ”iubitorii de artă și frumos”, culturalizații - adică toți cei care mai pun mâna pe câte o carte și se mai rătăcesc din când în când pe la vreun teatru, operă, film -, că, la finele manifestării și indiferent de ce reacție v-a provocat, nu se cade să nu aplauzi, măcar așa, un pic, de formă. Să se simtă bine și artiștii, doar au muncit, săracii, întru sațietatea apetenței noastre estetice. Unii bat din palme mai discret, mai gingaș, ca și cum ai bate pe spate un copil care s-a înecat cu Coca-Cola (de regulă, doamnele de condiție bună și intelectualii subțiri), alții mai entuziast, mai viril, provocându-și usturimi feroce în palme (”needucații” și extaziații).
Logica aplaudatului postulează un raport direct proporțional între forța și, mai ales, durata exercițiului de plesnire a membrelor superioare și intensitatea excitației estetice resimțite. Cu cât ți-a plăcut mai mult violonistul, actorul, balerina ori filmul, cu atât mai abitir trebuie să te doară palmele. Cu cât senzaţia de arsură e mai persistentă, cu atât valoarea estetică a manifestării este mai dovedită.

N-ar fi nimic nepotrivit în această tradiție îndelungată a aplaudatului - în fond, trebuie să-i comunici cumva artistului că n-ai dormit câtă vreme și-a făcut el numărul -, dacă ar fi însoțită și de reversul său: huiduiala, ocara, hâtcâiala. Am văzut de destule ori spectacole execrabile - filme înfiorătoare cu micțiuni interminabile și cvasi-violuri jalnice gen ”Magdalena”, ”Carmene” cu voci de zăvorancă și instrumentiști care, la vreo nuntă de la țară, ar lua bătaie -, și care își primeau și ele doza lor de răpăială. Cum este posibil să nu găsești în sală niciun alt spectator care să nu catalogheze producția altfel decât ”pierdere de vreme”, ”bătaie de joc” sau, mai academic, ”țeapă”, și, cu toate acestea, să nu îndrăznească nimeni să pufnească disprețuitor, să fluiere sau, mai ales, să huiduiască?

Erau vremuri barbare și sincere în care, dacă, din lipsă de chef, muncă sau talent, îți băteai joc de public, nu scăpai fără măcar vreun cartof sau vreun ou în cap, asta dacă nu cumva erai fugărit, în șuturi, până la marginea târgului. Mi-e dor de un astfel de comportament sanitar, iar asta nu neapărat în virtutea unor tentații anarhice. Cred că dacă te simți batjocorit de oroarea de pe scenă, ai dreptul să exprimi asta. Iar nesimțirea - sfatul lui Radu Paraschivescu! - nu poate fi combătută cu vorba bună, ci cu flit și chiar amenințare fizică. (Bineînțeles, asta dacă ai măcar vreun dram de habar despre ce-i vorba în genul de spectacol cu pricina. Dacă nu, mai bine te abții de la orice reacție și îți petreci seara cu ”Vacanța mare”).

Spectatorul/publicul trebuie să aibă nu doar rostul de a-l salva pe artist de șomaj, el trebuie să fie prima măsură - poate nu sută la sută avizată, bine întemeiată și justă, dar măcar sinceră și imediată - a calității producției artistice. De ce să fugi de responsabilitatea opiniei proprii și să lași aprecierea exclusiv în sarcina criticului care, poate, abia așteaptă tradiționala crăpelniță de după spectacol ori care trebuie să-și scoată al enșpelea volum la editura fratelui artistului? De ce să-l lași pe bietul impostor să se amăgească că poate a avut o seară mai puțin inspirată și să nu-i sugerezi, igienic și verde-n față, eventual printr-un bilet de intrare mototolit aruncat în cap, că mai sunt și alte meserii pe lume?

Așadar: m-ai făcut să râd, să plâng, să gândesc, m-ai dat pe spate, mi-ai provocat o tresărire - te aplaud, dom’le, mă ridic în picioare, îți aduc flori și te pup în fund. M-ai făcut să mă gândesc la serviciu, la gagica din față sau la ce bine-ar fi mers o șaorma - huuuooo, rușiiineee!

Abia aștept să mai merg pe la vreun spectacol și, ținând cont de ”calitatea” multor producții de pe la noi, sunt sigur că pulsiunie mele belicoase nu vor rămâne fără obiect. Deși, la adică, tare mi-e teamă că voi aplauda și eu, la fel ca toți ceilalți, și-mi voi vărsa năduful după aia, la o bere...

(Un articol publicat în iasuluniversitar.ro)

Ce îmi trece prin minte e un gând ce nu-i cuminte...

Metamorfoza lui Bubu (I). Fragment de roman

Într-o bună dimineaţă, când Bubu se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat în ditai preşedintele. Prima privire mijită spre burdihanul venerabil nu-l alarmă: era tot acolo - ea, burtica lui de bunicuţ bonom -, iar strălucirea nouă, fină, dar evidentă, o luă drept o reverberaţie a visului din care abia se trezise.
- Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, căscă Bubu, cu o poftă şi o satisfacţie pe care nici măcar sărmăluţele, oh, sărmăluţele de la Sărbătorile Iaşului nu erau în stare să i le creeze. Întotdeauna fusese de părere că, fără somn, un om se usucă precum o plantă lipsită de apă sau, cum îi plăcea să zică în momentele lui poetice, ca o muiere lipsită de mângâieri…
Se agăţă de marginea de fier forjat a patului imperial - comandă specială de la Fortus - în care îşi făcea somnul şi siestele şi, cu un icnet scurt, reuşi să se ridice într-o rână.
- Ptiu, drăcovienia dracului, şi-i asta?!, exclamă Bubu, iar şocul trăit îl făcu să sară de-a dreptul din pat.
Şi, totuşi, vederea nu-l înşela, în ciuda vârstei. Se frecă la ochi, se mai uită o dată, îşi scuipă în maieu de trei ori, se mai frecă o dată, trase o băşină monumentală, luă o gură de apă, după care mai trase ceva, o concluzie: era clar, ceva se schimbase.
- Şi sî fii, şi sî fii, draşi?, se minună Bubu.
Şi, într-adevăr, orb să fii, ori de-a dreptul nesimţit ca să nu sesizezi schimbarea aceea gingaşă, dar mai izbitoare ca un pulan de jandarm încasat în dinţi în mijlocul unei încăierări la stadion. Se duse la baie şi se uită în oglida italiană, cadou de la Rândunel, care-i ocupa jumătate din perete.
În fond, constată Bubu, totul era la locul lui: şi ochişorii, şi guriţa, şi năsucul, şi mânuţele, şi ţâţişoarele. Ba chiar şi spurcăciunea bărboasă de sub pântece, tot acolo zăcea…
- Draşi, sî ştii cî m-am făcut prieşedinti!!!, se lumină Bubu, iar lumina înţelegerii îi făcu mortăciunea păroasă să tresalte, iar o poluţie incipientă îi umezi gălbuiul chiloţilor.
Aşa era, iar aura aceea diafană şi, totuşi, densă o dovedea cu vârf şi îndesat. Ceva se schimbase, iar Bubu, încă adormit şi năucit de forţa revelaţiei, o simţea prin toţi porii. Era acelaşi, dar cumva altfel. Se simţea dintr-o dată înviorat şi alert, o energie nemaiîncercată îi străbătea venele, muşchii îi pulsau sub maieu, picioarele parcă i se înfingeau în gresia de Spania, privirea i se limpezise, iar o limpezime ca apa Ozanei îi învăluia gândurile. Da, asta trebuie să fi fost: se culcase bunic şi, prin cine ştie ce act dumnezeiesc, se trezise preşedinte.
- Sînt prieşedinti, băga-mi-aş!, urlă Bubu şi, de emoţie, mai trase o băşină…

(va urma)

Suntem pe pu..., dar vrem să fim şi noi pe pi..., ca alţii! ATENŢIE, TEXT INTERZIS MINERILOR!

Fraţilor, stimaţi telespectatori, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, iubiţi ieşeni, băăă...
Avem următoarele elemente:
- Primarul nostru are vreo 2 ani de când e obsedat de alegeri, de politică. Nu are timp de altceva. Nu mai intru în detalii...
- Directorii furnizorilor de utilităţi şi de servicii obşteşti sunt ori incompetenţi, ori nesimţiţi, ori şi una şi alta. După ce nu au nicio treabă, îşi cam pun şi mâna în cu...
- Au fost nişte bani în Iaşi - belgieni, parcă -, dar s-au cam dus. Aiurea. Lucrări scumpe, făcute cu cu..., control zero, probabil comisioane, şmen şi nesimţire...
- Avem vreo 6-7 parlamentauri, prefect, directori, toţi de aceeaşi culoare ca ăia de la Bucale. Au alte preocupări: să se căpătuiască, să-l fu... pe primarul roşu, să se fu... între ei. Ce dracu' poţi să le ceri?!
- Avem şi un preşedinte de CJ. E cu Băsescu, dar nu e portocaliu, nici măcar cu partidul izmenelor. E doar cu el. Scrie prin gazete, scoate broşuri, bagă strâmbe, face poante, sedii de miliarde şi băiţă la cu... Nici lui nu prea ai ce să-i ceri...
- Alţi bani pentru Iaşi, ciuciu! Strângem din bu..., cârpim pe ici, pe colo şi mai vedem...
- Una peste alta, cine mai făcea una, alta - adică, funcţionarii - acum nu mai face nimic. Boc le-a luat sporurile, iar Băsescu insistă să-i mai rărească. Cu 9 milioane pe lună, să muncească mă... Cam aşa spun ei, funcţionarii...

CONCLUZIE: Un charismatic cetăţean - persoană importantă, nu-i spui numele -, cu care am avut onoarea să discut despre toate astea, a concluzionat, pe cât de golăneşte, pe atât de corect: "Cam suntem pe pu...!".

Aşa e, dar eu m-am cam cam săturat să fim pe pu... Vrem să fim şi noi pe pi..., ca alţii!

P.S. Versiunea necenzurată şi lărgită a textului poate fi citită aici