Munca la români. Natură moartă

Câte persoane înseamnă Băsescu: una, jumate sau 0 (zero)?

În termeni sociologoci, ce lula de bază a societăţii este familia. În termeni politologici, ce lula de bază a democraţiei nu este cetăţeanul, ci asociaţia de proprietari/locatari.

Aceasta - asociaţia - este cadrul în care, uneori exclusiv, se naşte şi se manifestă instinctul democratic al românului. Aici - în adunările generale ale proprietarilor/locatarilor - sunt dezbătute problemele stringente ale blocului, cartierului, oraşului, ţării, lumii şi chiar Universului, aici apar primele forme ai iniţiativei civice, aici se exercită, plenar, dreptul de implicare obştească şi de decizie. Raportul dintre majoritar şi minoritar, dintre conform şi deviant, dintre centru şi margine se manifestă aici la modul cel mai imediat, votul în adunările generale ale asociaţiei de proprietari/locatari fiind nu un fantomatic şi cvasiinutil drept electoral, ci un vehicul concret al schimbării concrete şi pe termen lung.

Ce e şi mai important şi autentic în această formă primară a democraţiei care este asociaţia de proprietari/locatari e faptul că, aici, orice decizie este posibilă. Mai mult, spre deosebire de legile adoptate de Parlament, a căror aplicare este de multe ori arbitrară, facultativă sau întâmplătoare, hotărârile adoptate prin votul exprimat în cadrul adunărilor generale au legitimitate şi putere absolute în rândul proprietarilor/locatarilor. Vor proprietarii/locatarii ca blocul să fie mansardat? Se face! Vor ca penalităţile să fie de nu‘ş cât la sută? Se plăteşte! Vor să pună câinii să plătească întreţinere? Se rezolvă!

Pe scurt, dacă vreţi să înţelegeţi ceva din democraţia autentică, cea în care votul chiar înseamnă ceva, lăsaţi baltă manualele de ştiinţe politice şi dezbaterile televizate şi mergeţi la o şedinţă a Asociaţiei!

***

Iată, in integrum, procesul verbal al ultimei şedinţe a asociaţiei de proprietari/locatari a blocului în care locuiesc, cu menţiunea că adresa şi numele protagoniştilor au fost uşor îmbunătăţite, aceasta neafectând esenţa fenomenului despre care vorbim.

”Proces verbal,

Încheiat azi 06.08.2009, la blocu X69 Sc. A+B din str. Luminii nr. 15, şedinţă reconvocată, devreme ce din data de 30.07.2009 a fost nestatutară.
Adunarea Generală a fost convocată de preşedintele blocului, doamna FURNICA CARMEN.
A luat cuvântul domnul Furnica Constantin, vicepreşedintele acestui bloc, care a atras atenţia asupra dosarelor care nu mai ajung la executor, exemplu fiind domnul Lefter Florin, care a acumulat pe listele lunii iunie 2009 o restanţă de 11.195,38 lei şi o penalitate de 16.139,67 lei.
La această adunare generală au fost prezenţi şi reprezentanţi ai SC TERMOSERVICE SA, la care au fost prezenţi domnul Vasile Zmeu şi doamna administrator de la administraţia de sector nr. 10, Zăbavă Mihaela.
Domnul Vasile Zmeu a luat cuvântul prezentând datoriile ajunse în instanţă şi cele de la executor, în special dosarul domnului Lefter Florin, care a promis că v-a anunţa locatarii despre rezolvarea acestui dosar.

Ordinea de zi:

- Diferenţele de apă care apar să fie puse celora care au defecţiuni la baterii, WC, la instalaţie, celora care au verificarea metodologică expirată.
- Locatarii au hotărât ca pauşalul în acest bloc să fie 25 m3 AR de apartament şi 10 m3 AC de apartament, în afara consumului declarat.
- Câinii care face gălăgie, mizerie, să fie trecuţi la întreţinere cu 0,5% şi s-au hotărât ca într-o lună să fie trecută o persoană în plus, iar următoarea lună să fie 0 (zero).
- Procentul de penalizare să rămână la acelaşi procent, adică de 0,15% pe zi de întârziere.
- Lucrările de mansardare vor începe din luna septembrie 2009, iar administratorul firmei nu a putut fi prezent, deoarece este plecat în concediu de odihnă, la fel şi reprezentantul Poliţiei de proximitate, domnul Bulău Laurenţiu.
- Locatarii blocului au cerut să se facă o adresă către Sanepid cu privire la Fam. Glodeanu Elefteria ap. 100, care a adunat în garsonieră toate gunoaiele din containere creând un disconfort vecinilor.
- Conform legii 230/2007, după trei luni de neplată să fie întocmite dosare de dare în judecată.
- Locatarii solicită ca Termoservice să trimită o echipă pentru a dezinfecta cu clor praf în subsol.

Cu acestea fiind spuse se încheie procesul verbal cu semnăturile de confirmare a celor prezenţi”.

***

Respect ideea de democraţie şi chiar şi cele mai multe dintre manifestările sale şi, ca atare, mă voi conforma. I-am explicat asta şi câinelui meu - Băsescu - şi a părut să înţeleagă.

Totuşi, atât eu, cât şi Băsescu, avem câteva nelămuriri şi mă gândeam că poate ne ajutaţi să le depăşim:

- Mai întâi, dacă eu nu-i dau bani de buzunar (şi, în general, nu-i dau, nu pentru că n-ar merita, dar nu are buzunare), cu ce o să-şi plătească Băsescu întreţinerea?!

- Deşi sunt iubitor de câini, nu fac parte din rândul acelora care se extaziază când patrupedul nu face pipi în casă şi care se laudă că ”uite ce inteligent e, copilu‘ lu‘ mama, parcă-i om, doar că nu vorbeşte”. Totuşi, Asociaţia a decis că, o lună, Băsescu este o persoană, iar următoarea, 0 (zero). Păi, cum vine asta? Adică, o lună, când face gălăgie, îi spui ”taci, dracu‘, javră!”, iar următoarea, ”vă rog frumos, domnule Băsescu, încercaţi să nu produceţi zgomot, întrucât creaţi un disconfort vecinilor”?!

- În lunile în care Băsescu este o persoană, are dreptul să participe la adunările generale ale Asociaţiei? Eu zic că are. Şi, dacă participă şi votează, ce te faci dacă i se pune pata să candideze la preşedinţia Asociaţiei?! Şi, mai ales, ce ne facem noi, proprietarii/locatarii, dacă iese preşedinte?! Ei?!

Urât mai e Iaşul toamna, tovarăşi!

Vara şi zilele cu zăpadă ale iernii au asupra Iaşului efectul unui machiaj aplicat cu responsabilitate, în straturi groase, asupra chipului unei urâte: nu o face mai frumoasă, dar măcar o menţine în zona suportabilului. Abundenţa de verde distrage atenţia şi induce o bună-dispoziţie instinctivă care te face tolerant la mizeria oraşului. Zăpada acţionează încă şi mai direct, acoperind oroarea cu totul.

Toamna, însă, începând cu octombrie, zilele de iarnă călâie şi primăvara, până prin aprilie, fac din oraş un spectacol sordid şi insuportabil de deprimant. Gropile îşi arată rânjetele oribile, iar ploaia nu le face decât şi mai agresive, noroiul acoperă totul, copacii se transformă în nişte gheare uscate şi contorsionate, de hârcă, iar apa mizeră bălteşte prin şanţuri, parcuri şi străzi. Boschetarii ajung încă şi mai inuman de deznădăjduiţi şi până şi maidanezii cad în depresie.

Urât ca moartea!

***

Un drum de 10 minute, din Nicolina până în Cantemir, să zicem, e suficient ca să te reapuci de Cioran şi să oscilezi între lamă, pastile şi vodcă.

Marţi, 20 octombrie 2009, pe la amiază. Plouă încet, vreo 10 grade Celsius, cer vineţiu. Coafura rezistă, la fel şi jegul omniprezent.

Ieşi din bloc şi iată-i la datorie. Sunt ei, căutătorii de aur.

La doi paşi de ghene, vecinii mei, care sunt mai civilizaţi decât ai altora, şi-au amenajat propriul depozit ecologic. Un fotoliu şi un pat aşteaptă, primitoare, sufletele ostenite.

Îţi continui drumul, pe aleea suspinelor.

Pentru cei care au copii, surpriza aşteaptă după colţ. În incontestabila sa competenţă, Primăria municipiului Iaşi a amenajat primul parc-piscină din România. Ingenios, nu?

Tragi aer în piept, preventiv, fiindcă trebuie să treci prin pasajul de la Gara Internaţională. Şi, iată, abia ieşi la lumină că dai cu ochii de... Veneţia!

Şi, dacă tot ai ajuns în civilizaţie, s-ar putea să ai nevoie de combustibil. Ai nimerit bine, fiindcă aici te aşteaptă o staţie de gaz petrolier cu câine lichefiat.

Traversezi, asta dacă ai norocul să nu fii buşit pe zebra inexistentă de vreun bemveu de Vaslui. Dacă eşti pofticios, mai bine nu priveşti. Admiră, în schimb, superbul efect de oglindă!

La colţ te aşteaptă două lucruri. Primul e o farmacie. Al doilea - o dilemă: care-i copia şi care-i originalul?!
Trage încă o dată aer în piept, strânge din buci şi fă-ţi curaj. Urmează Casa Diavolului!

Cantemir, oază de civilizaţie şi cultură! Bun, dar care-i mârlanul?

E timpul pentru shopping. Bine aţi venit la Ruptincur Mall! Înainte de a vă reface garderoba, nu uitaţi să treceţi pe la bancomat!

Alţii au preocupări mult mai puţin mundane. Apolinic, de veghe în lanul de... trandafiri.

Mai departe, on the road to hell. Adică, pe drumul spre serviciu.

Gata!

Trăiască România nesimţită!

Realitatea se trezeşte la realitate şi, în numele poporului roman şi al SOV-ului, îşi dă seama că vrea respect. Adevăru’ lu’ Patriciu se încoiază şi el şi, între 96 de ştiri şi 69 de comentarii politice, îşi bagă pompa în politicieni şi ne promite o campanie numai cu Patapievici, Haendel şi Capra cu trei iezi.
Proaspăt măritat şi cu virilitatea-i dezmorţită de faza cu neamţu’ de la Sibiu, Crin se descheie la prohab şi decretează, erect: „România bunului simţ”. Sincer să fiu, nu am înţeles dacă e o constatare, un deziderat sau, aşa, o vorbă proastă, auzită prin vreo locomotivă condusă de un beţiv. Şmecher nevoie mare, Băsescu proclamă şi el - sanchi, pe blog - că „vrea o Românie a bunului simţ”. OK, da’ oare câte voturi o să mai ia prezidentu’ de la România asta, blogu’ nu zice...
Ca de obicei, Geoană pierde startul, dar nu-i deloc exclus să-şi dea seama că doar un stat social-democrat poate asigura buna creştere... economică, Oprescu să se ofere să ciomuiască mârlănia, Vadim să trimită nesimţirea în camera de gazare, iar Becali să recunoască faptul că, din punct de vedere mintal, a rămas că ăia 7 ani de acasă...

***

Mai nou, înţeleg că nu-i vorba de o simplă vrăjeală de campanie. La asta ai putea, în fond, să zâmbeşti, ca la „Prima Casă” sau ca la ăia 20 de mii de euro pentru fermierii întorşi acasă din alea străinătăţuri. L-aud acuma, pe Realitatea, pe Alin Teodorescu, cică sociolog de meserie, care zice cum că, vezi tu, tema asta cu bunul simţ e ceva care „reiese din toate focus-grupurile” şi care, la o adică, este obligatorie pentru orice catindat care se respectă. Cum ar veni, e un fel de chestie cât se poate de serioasă şi de profundă, care ţine de chintesenţa ethosului românesc, aşa, cam ca Mioriţa...

***

Mie, unuia, mi s-a cam făcut greaţă de atâta „bun simţ”! Butonam aseară la tembelizor şi vorbeam cu cineva – nu spui cine, persoană importantă, adică nevastă-mea -, care constata, pe marginea campaniei protembelizuale cu „Jos pălăria” că „e cam nasol dacă am ajuns să luăm lecţii de civilizaţie de la televizor”... Foarte judicios, doamnă!
Numai că trebuie să mergem puţin mai departe. Cât de căcat am ajuns, ca popor, dacă trebuie să vină nu’ş care tembeliziune şi nu’ş care catindat să ne spună că, după ce-am rămas corigenţi la democraţie, economie de piaţă şi justiţie pe bune, trebuie să votăm cum trebuie ca să luăm examenul de bun simţ?! Când şi cum dracu’ am ajuns atât de rău încât să trebuiască să repetăm cei 7 ani de acasă în cei 5 ani ai viitorului preşedinte?! Oare chiar avem nevoie să ne chiorâm încă enşpe ani la Realitatea şi să îl votăm pe Băsescu sau pe Crin ca să nu scuipăm seminţe în biserică, să nu ne terorizăm chiar tot cartierul cu manele şi să nu ne beşim în tramvai?!

***

În ceea ce mă priveşte, optez pentru o nesimţire absolută, dar selectivă, pentru o nesimţire îndreptată exclusiv împotriva celor care şi-au propus să ne înveţe „bunul simţ”. Aşa că, în eventualitatea cam improbabilă că mă voi duce la vot, musai o să intru în cabină cu câteva pungi la seminţe, pe care, de altfel, o să le folosesc şi în locul ştampilei. Iar dacă mai văd vreo chestie de genul „Noi vrem respect” în mijlocul vreunei dezbateri electorale, o să le zic şi eu ce vreau: hai sictir!