După blocurile gri, verzi, galbene şi roz...

”În papornița fiecărui locatar la bloc stă ascuns câte un baston de dezvoltator imobiliar”. Cam așa suna supratitlul pe care – cu ceva răutate, recunosc – îl pusesem, acum vreo câteva luni, unui articol prin care Flacăra Iașului încerca să piște dezastrul arhitectural-urbanistic din oraș.

La noi, ca pretutindeni în Românica, orice Gigel dotat cu ceva iniţiativă îşi amenajează teritoriul personal şi Lebensraumul după cum îl ţin capul, educaţia şi gustul. Stai la parter, iar blocul posedă câţiva metri pătraţi de “spaţiu verde”? Extinde-te, frate, pune un gărduleţ, viu sau împăiat, şi lasă-ţi imaginaţia să zburde! Gonflează-ţi bucătăria, construieşte-ţi un living, montează nişte cuşti pentru maidanezi, improvizează o poiată, creşte nişte raţe şi cumpără-ţi un cort! Nu-i cazul să disperi nici dacă stai la ultimul etaj. Poţi să-ţi faci o mansardă, numai pentru locuinţa ta, desigur, și, dacă te ţin portofelul şi viziunea, poţi aduce în peisajul gri de beton adevărate minuni. Sunt în târg câteva cazuri halucinante de cetăţeni care şi-au amenjat bucătării de vară, terase, solarii, cuşti de porumbei şi chiar bude deasupra blocului. Ceva mai nasol e dacă stai la un etaj intermediar. Nici în această situaţie, însă, structura de rezistenţă a blocului nu trebuie să te împiedice să-ţi faci grătar în bucătărie, saună în WC şi şemineu în dormitor...

***

Locuiesc într-o zonă a târgului pălită subit şi iremediabil de fiorul economico-estetic al “reabiltării termice”. Toată lumea “reabilitează”, toată lumea “mansardează”, toată lumea “izolează”. Mii de metri cubi de polistiren lipit pe blocoteţe (Dorin Spineanu dixit), tone de tencuială aruncată pe faţate, intervenţii “de specialitate” la reţelele de termoficare, Doreii roiesc cu aere de doctori în inginerie, faiurile zumzăie de dimineaţă până seară, aparatele de sudură te împroaşcă cu scântei şi metal încins din cap în picioare...

Anul trecut, cutia de chibrituri botezată “bloc de garsoniere” din faţă a suferit un astfel de proces. A mai apărut un etaj la dispoziţia firmei care s-a ocupat de “reabilitare”, cheltuielile de încălzire au rămas aceleaşi, confortul locatarilor şi-a revenit la cotele de dinainte de intervenţie, însă imobilul a căpătat un impresionant aspect dadaisto-mârlănesc, bicolor, cu o combinaţie de crem şi roşu bourbon aranjate într-un fel de interpretare rurală a labirintului. Invidia că nu stau într-o astfel de capodoperă arhitecturală mi-a fost ostoită abia recent, când, după patru-cinci luni de zgomot, var şi schele, blocul mi s-a metamorfozat dintr-o cutie gri-verzui, fără mansardă, într-o cutie cu dungi drepte verticale, alb şi portocaliu-puroi, cu mansardă. Cine anume o fi decis în felul ăsta şi dacă s-a uitat şi prin preajmă, nu ştiu, dar înţeleg, totuşi, că a existat o şedinţă comună a asociaţei de proprietari şi firmei în care s-a pus în discuţie şi viitorul facies al blocoteţului...

***

Haosul urbanistic capătă noi valențe și potențe în momentul în care prostul gust devine colectiv, atunci când mârlănia indivizilor dobândesc forme de manifestare gregare, pe scurt, atunci când bizonii ”ornează” și ”înfrumusețează” împreună. Dacă un grup de indivizi, luaţi ca entitate colectivă, este altceva decât suma entităţilor individuale, atunci şi prostul gust de turmă este altceva – mai spectaculos, mai greu de anticipat, mai grotesc – decât suma înclinaţiilor estetice singulare. Dacă grădinița cu pitici din ipsos cu care Vasilică își extinde garsoniera de la parter este cumva contracarabilă, prin intervenția improbabilă a inspectorilor de urbanism, existenţa unei mansarde cu turnuleţe a la Grajduri sau, mai mult, alăturarea unui bloc vopsit în portocaliu-căcăniu cu unul verde-brotac și cu altul roz-parizer depășesc nivelul abaterii și tind să se erijeze în normă.

***

În cazul în care faceţi parte din minoritatea tăcută şi frustrată care face urticarie estetică la astfel de manifestări, puteţi presupune că există persoane - de fapt, hai să nu mergem până la a le spune “persoane”; e vorba de funcţionari de la urbanism – care ar trebuie să sesiseze, să sancţioneze şi să elimine, prin demolare, astfel de manifestări – individuale sau colective – ale prostului gust. Că nu o fac, iarăşi trebuie să fi remarcat. De ce nu o fac, e mai complicat: am auzit explicaţii care merg de la “şpagă” şi “corupt” până la “nesimţire” şi “prost ca noaptea”. Cunoscând, din presă, câteva cazuri de “persoane” însărcinate să vegheze asupra aspectului oraşului, nu pot neglija prima variantă, deşi, personal, vreau să cred în natura bună a omului şi să înclin spre a doua...

(Articol publicat în iasuluniversitar.ro)