Nu îmi dau seama dacă este nedelicat sau nu din partea mea să postez asta, însă simt nevoia să spun ceva. Sper să îmi fie iertat dacă greşesc.
Nu m-am format ca ziarist în preajma domnului Florin Zamfirescu - din păcate, poate -, însă am avut ocazia să lucrez cu domnia sa în ultimii ani. Credeţi-mă, am învăţat şi îi datorez multe, atât ca ziarist, cât şi ca om. Blând, educat, inteligent, fermecător, nobil, generos - eu aşa l-am cunoscut. Era o bucurie să stai, pur şi simplu, la taclale cu domnia sa. Avea un zâmbet discret, de om bun, un zâmbet care îţi dădea putere...
Am prieteni şi colegi din presă care l-au cunoscut mai bine şi îmi dau seama ce trebuie să fie în sufletul lor. Şi, mai ales, sper ca familia, doamna Cristina şi băieţii, să aibă tărie.
Dumnezeu să îl odihnească!
