Într-o bună dimineaţă, când Bubu se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat în ditai preşedintele. Prima privire mijită spre burdihanul venerabil nu-l alarmă: era tot acolo - ea, burtica lui de bunicuţ bonom -, iar strălucirea nouă, fină, dar evidentă, o luă drept o reverberaţie a visului din care abia se trezise.- Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, căscă Bubu, cu o poftă şi o satisfacţie pe care nici măcar sărmăluţele, oh, sărmăluţele de la Sărbătorile Iaşului nu erau în stare să i le creeze. Întotdeauna fusese de părere că, fără somn, un om se usucă precum o plantă lipsită de apă sau, cum îi plăcea să zică în momentele lui poetice, ca o muiere lipsită de mângâieri…
Se agăţă de marginea de fier forjat a patului imperial - comandă specială de la Fortus - în care îşi făcea somnul şi siestele şi, cu un icnet scurt, reuşi să se ridice într-o rână.
- Ptiu, drăcovienia dracului, şi-i asta?!, exclamă Bubu, iar şocul trăit îl făcu să sară de-a dreptul din pat.
Şi, totuşi, vederea nu-l înşela, în ciuda vârstei. Se frecă la ochi, se mai uită o dată, îşi scuipă în maieu de trei ori, se mai frecă o dată, trase o băşină monumentală, luă o gură de apă, după care mai trase ceva, o concluzie: era clar, ceva se schimbase.
- Şi sî fii, şi sî fii, draşi?, se minună Bubu.
Şi, într-adevăr, orb să fii, ori de-a dreptul nesimţit ca să nu sesizezi schimbarea aceea gingaşă, dar mai izbitoare ca un pulan de jandarm încasat în dinţi în mijlocul unei încăierări la stadion. Se duse
În fond, constată Bubu, totul era la locul lui: şi ochişorii, şi guriţa, şi năsucul, şi mânuţele, şi ţâţişoarele. Ba chiar şi spurcăciunea bărboasă de sub pântece, tot acolo zăcea…
- Draşi, sî ştii cî m-am făcut prieşedinti!!!, se lumină Bubu, iar lumina înţelegerii îi făcu mortăciunea păroasă să tresalte, iar o poluţie incipientă îi umezi gălbuiul chiloţilor.
Aşa era, iar aura aceea diafană şi, totuşi, densă o dovedea cu vârf şi îndesat. Ceva se schimbase, iar Bubu, încă adormit şi năucit de forţa revelaţiei, o simţea prin toţi porii. Era acelaşi, dar cumva altfel. Se simţea dintr-o dată înviorat şi alert, o energie nemaiîncercată îi străbătea venele, muşchii îi pulsau sub maieu, picioarele parcă i se înfingeau în gresia de Spania, privirea i se limpezise, iar o limpezime ca apa Ozanei îi învăluia gândurile. Da, asta trebuie să fi fost: se culcase bunic şi, prin cine ştie ce act dumnezeiesc, se trezise preşedinte.
- Sînt prieşedinti, băga-mi-aş!, urlă Bubu şi, de emoţie, mai trase o băşină…
(va urma)
